Un gând, o idee, un plan și multă acțiune, au făcut minuni!


Recent, Timisoara a fost martora unui proiect unic in Romania, un proiect initiat de Ioana Vartosu, care a vizat renovarea secţiei de pediatrie a Spitalului „Victor Babeş”.
„Am ales Spitalul „Victor Babeş” pentru că fetiţa unor prieteni era internată acolo şi ei s-au oferit să renoveze primul salon. De acolo a pornit ideea de a renova toată secţia. Stăteam pe hol şi îmi imaginam cum avea să fie. Ştiam că banii pe care îi avem sunt infinit mai puţini faţă de cum vizualizam eu că mi-aş dori să arate o secţie şi că ceea ce eu ştiu în materie de construcţii este absolut zero, ca să ştiu de unde să pornesc. Şi au durat câteva săptămâni de frământări, cum încep şi ce fac. După ce am pus anunţuri pentru voluntari, nu se oferea nimeni. La un moment dat ajunsesem la disperare, încotro să merg şi ce aş putea să fac. Mă vedeam renovând singură salon după salon, zugrăvit fiecare în patre. Altă variantă nu aveam. Într-o zi au venit prietenii mei care doreau să renoveze salonul şi ţin minte că discuţiile erau de genul: „Am venit”. „Bine aţi venit, mă bucur că aţi venit. „Ce avem de lucru?” „Cam tot ce ce vedeţi pe aici prin jur”. „Ce material avem?” „Nu ştiu, dar vă duc să vi le arăt”. Primele două-trei zile i-am văzut că se descurcă şi găseam orice motiv de a pleca şi de a-i lăsa pe ei, pentru că simţeam că nu era de mine, mi-aş fi dorit să pot face ceea ce fac ei, dar simţeam că nu pot. Preferam să fug. Când am trecut la următorul salon (n. r – doar ei patru lucrau), s-au uitat la mine şi mi-au zis: „Știi, dacă facem treabă de mântuială, noi plecăm. Dacă vrei să facem treabă de calitate, rămânem”. Şi gândul meu era: treabă de mântuială, înseamnă să terminăm într-o săptămână, treabă de calitate, terminăm peste câteva luni. O, Doamne! Dacă zic că vreau de mântuială, pleacă şi rămân singură, ca în varianta iniţială; dacă zic că vreau calitate, asta înseamnă efort de acum încolo şi întrebarea e dacă sunt sau nu sunt dispusă. Visul meu era o treabă de calitate, nu de mântuială, deci trebuie să fiu dispusă la acest efort.

Atunci cand am constatat care e timpul necesar de investit în fiecare zi şi mi-am dat seama că nu vreau să-l investesc pe tot, pentru că vreau copil, vreau să am grijă de mine în continuare, la fel cum aveam până acum. Două zile pe săptămână sunt pentru mine, sală etc. Şi am zis, ok, dacă reuşim să împărţim programul, în aşa fel încât să pot să mă ocup şi de copil în perioada asta, lucrurile se vor rezolva. Am împărţit noi programul, iar după prima săptămână aveam dureri musculare, ajungeam acasă şi adormeam imediat ce mă întindeam pe pat, nu ajungeam să mă întind pe pat şi mă întrebam cum o să rezist atâta timp, dar organismul s-a obişnuit şi nu m-am resimțit după prima săptămână. După primele două săptămâni, am început să stau la lucru mai mult decât înainte.

In timp au venit și alţi voluntari şi a început să îmi placă, să nu mă mai simt străină cu ceea ce făceam. După aceea mi-am dat seama că e nevoie de rigurozitate şi program fix ca să terminăm şi că, dacă mai vin voluntari, eu nu mai pot să plec cum făceam în prima săptămână şi trebuie să le arat că pot să lucrez cot la cot cu ei. Aşa că stăteam acolo de la primul voluntar până la ultimul.

Lucram de la ora 7 la ora 23. Între timp renunţasem la tot ceea ce eram eu: mâncare gătită, sport, masaj, timp pentru gândurile mele, Mihai. După câteva săptămâni l-am întrebat pe Mihai: mă mai suporţi? Şi el mi-a spus: „Mama, cu sau fără proiectul acesta, eşti aceeaşi”. Între timp a vrut și el să vadă ce fac, a început să îi placă, să vină şi el, în felul acesta timpul pe care îl pierdusem şi nu îl petreceam cu el l-am recâştigat, a venit el la mine, în programul meu. Am avut parte de surprize, oameni care au venit acolo să îmi facă masaj. In cadrul acestui proiect au fost implicati câteva sute de voluntari. Din aceste sute de voluntari, câţiva au rămas să construiasca următoarele proiecte, care nici măcar nu sunt puse pe hârtie. Hai să îl construim pe următorul, vrem să mai facem, vrem să ne implicăm, fără să ştie exact care este visul cel mare. Sunt fericita ca am avut oportunitatea de a duce la finalizare acest proiect”

Articol RECOMANDAT de Cabana Claris din Valiug, sponsor OFICIAL al blogului!

claris

http://www.hotel-claris.ro/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s