Eu, între”Sindromul ce să fac” și „Antiparenting”, cu părintele Savatie Baștovoi.


L-am cunoscut pe părintele Savatie Baștovoi, sau mai bine spus, am început să îl cunosc, prin intermediu unei cărți care m-a ajutat să înțeleg ce am de făcut cu viața mea, cu talanții primiți în dar și cu abilitățile pe care mi le-am dezvoltat pe parcursul anilor de studii și de încercări.

Cu ajutorul cărții „Sindromul ce să fac” mi-am clarificat aspecte importante legate de ceea ce considerasem ca fiind, o bună bucată de timp, handicapul sau mai degraba handicapurile mele. Dacă până atunci mă rușinam că nu știu anumite lucruri, spre exemplu de faptul că nu stăpânesc o limbă străină, după lecturarea cărții, pot spune că m-am mai liniștit. Nu că mi-ar fi trecut definitiv „rușinea” dar totuși procesul de autoflagelare s-a mai atenuat.

Trecând peste acest episod din procesul cunoșterii părintelui, am avut bucuria să particip ieri, 17 martie 2017, la o conferință la care dânsul a fost invitat. Lume multă s-a adunat și aștepta liniștită, cu un susur de interes nerăbdător în sala Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara. Am reușit sa-mi găsesc un loc și m-am așezat confortabil, poate ușor prea confortabil, în așteptarea starului conferinței.

La un moment dat, părintele Savatie  a apărut, însoțit de doi bărbați, care aveam să aflu peste puțin timp că erau cadre universitare; profesor Florin Lobonț și profesorului Claudiu Mesaroș

 

A început conferința, de fapt o dezbatere publică pe tema ANTIPARENTINGULUI. Mă așteptam să înceapă totul cu o rugăciune, așa cum s-a întâmplat la toate conferințele la care participasem până atunci, dar nu s-a produs…. Ceea ce recunosc că m-a surprins, nu pot spune dacă pozitiv sau negativ, doar că mi s-a confirmat încă odată cât de puternică este puterea obișnuinței și setările care ne creează un anumit tip de așteptare.

Părintele Savatie vorbea rar, răspicat și clar, dar totuși eu nu puteam să înțeleg mare lucru. mintea mea încerca să deslușească sensurile pe care nu le percepea. La un moment dat m-a apucat o puternică durere de cap și astfel am renunțat, de neVOIE să mă mai concentrez. Abia atunci am început să înțeleg. Oare nu e ciudat? Abia atunci am început să percep ceea ce părintele spunea.

Nu pot să vă spun sau să vă redau mare lucru din ceea ce s-a discutat acolo, poate că nici nu îmi doresc asta, de teama ca să nu se ducă BUCURIA pe care am primit-o, sau pe care de fapt am lăsat-o să intre în inima mea, atunci când am renunțat să mai deslușesc rațional vorbind, esența din cuvintele părintelui.

Ce pot să vă împărtășesc însă sunt concluziile personale pe care le-am tras după această experiență, cred eu duhovniceasă, o experiență care deși s-a desfășurat într-un spațiu destinat cumva raționalului, totuși a reușit să rupă bariere, să repare poate răni pe care singur, conștient sau inconștient, mi le-am făcut singur.

Iată ce am înteles ieri, lecțiile primite de la acea dezbatere:

  1. Educația ziditoare se face doar cu iubire;
  2. Întotdeauna când citești o carte verifică autoritatea;
  3. Adevărata cunoaștere se face doar prin interconexiune umană;
  4. Iubirea autentică include și „martorul”, adică a treia persoană care să se bucure de împărtășirea iubirii celor 2;
  5. În timpul sarcinii, o mamă ar trebui să se concentreze pe ceea ce simte, aceea fiind cea mai bună școală pentru ea. și în nici un caz pe studiu și citit de cărți despre creșterea copilului;
  6. În momentele cele mai grele ale vieții, ai mare grijă la ce carte/cărți citești;
  7. Există cărți care DOAR par a fi cărți, în realitate sunt cu totul altceva;
  8. Paternitatea și asumarea paternității este cel puțin la fel de importantă, dacă nu și mai importantă ca și maternitatea;
  9. Parentingul este transpunerea în educația prezentă a învățăturilor VECHIULUI TESTAMENT;
  10. Copilul venit pe lume nu e un ÎNGER, nu e O MINUNE, ci e doar un COPIL, dar e suficient;
  11. Să fii părinte nu necesită o pregătire specială, pentru că face parte din zestrea noastră genetică, e în firea noastră;
  12. Copilul este educat de comportamentul părinților pe care acesta îl observă la aceștia zilnic;
  13. Educația copiilor este 100% responsabilitatea părinților;
  14. Când ți se pune o întrebare provocatoare, care o vezi și o simți că poate să te scoată din echilibru, răspunde cu delicatețe, atenție și dragoste;
  15. Primul pas pe care ar trebui să-l facem este acela de a ne RĂBDA unul pe celălalt și după aceea dacă suntem în stare, să ne iubim;
  16. Bunicii noștri sunt cel mai bun exemplu de grijă și atenție la judecata aproapelui. Ei sunt maeștrii nejudecății și a comportamentului real uman;
  17. Lumea nu trebuie să se schimbe și nici noi nu avem această responsabilitate;
  18. Înainte de a ne preocupa de ÎNDUMNEZEIRE, ar fi bine să ne preocupăm de REUMANIZARE;

Acestea au fost învățăturile mele. mulțumesc tuturor celor prezenți pentru tot!

Doamne-ajută!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s