Lecțiile celor 44 de ani…


Astăzi este ziua mea (de naștere)…Cred că a fost una din cele mai interesante zile din toate cele 16.060 de zile pe care le-am trăit până acum.

M-am gândit că poate n-ar fi lipsit de interes să transmit câteva din percepțiile mele, după 44 de ani de viață.

Ca să nu mai lungesc vorba, iată că mi-au trebuit 16.060 de zile, pentru ca astăzi să pot înțelege că:

  • Nu contează cine ești, ci cum te privesc oamenii din mediul în care te afli;
  • Avem așteptări dar ne facem că nu;
  • Mai ușor ne dezamăgim de o nereușită minoră decât să ne bucurăm de o realizare majoră;
  • De prea mai multe ori nu suntem capabili să primim cu bucurie aprecierile celorlalți;
  • Ne concentrăm pe ceea ce considerăm că este important, nu pe ceea ce este cu adevărat;
  • Confundăm tot mai des realitatea personală cu adevărul;
  • Ne place rutina dar spunem că nu ne place;
  • Suntem incapabili de a susține schimbarea reală;
  • Ne este frică de un viitor care este atât de previzibil, dar ne amăgim că noi schimbăm viitorul;
  • Avem nădejdea că la un moment dat cineva o să-și amintească de noi, chiar și când nu vom mai fi pe acest Pământ;
  • Căutăm traiul comfortabil, inconștienți fiind de faptul că el ne aduce de cele mai multe ori autodistrugerea;
  • Refuzăm să creștem și să ne atingem potențialul maxim din lene;
  • Suntem indiferenți la durerea aproapelui, până când se apropie de granița personală a durerii;
  • Căutăm libertatea toată în viață dar găsim în final singurătatea;
  • Ne dorim să fim sănătoși, dar toți ne îmbolnăvim până la urmă;
  • Sperăm ca urmașii noștri să ne asculte, ca și când am fi demni de asta;
  • Păcătuim la fiecare pas, la fiecare respirație, la fiecare gând, dar spunem Doamne-ajută mai des decât bună dimineața;
  • Ne trezim în fiecare dimineață și uităm să fim recunoscători pentru că ne-am trezit;
  • Privim pe geam și judecăm până și starea vremii;
  • Conducem propria mașină și ne uităm cu jind la mașina oprită lângă noi la semafor, sau cu superioritate (depinde de marca);
  • Plângem în suflet dar zâmbim ca să nu se vadă în exterior;
  • Nu ne mai înțelegem nici pe noi înșine, pentru că nu ne mai dăm timp ca să ne ascultăm…

Să merg mai departe??? Sigur o să spuneți că e despre mine…și în nici un caz despre voi…recunosc, aveți dreptate.

Vă rog să mă iertați!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s