Ce post să accepți, atunci când ești pe liber?


Poate îți amintești acele momente în care stăteai pe marginea terenului de fotbal iar colegii tăi de clasă, vecinii, sau poate pur și simplu „niște” alți copii, băteau mingea în curtea școlii?

Îți plăcea și ție fotbalul, dar pur și simplu ai întârziat de data asta. Poate că nu ai auzit când s-a strigat adunarea, poate nu ai avut temele făcute la momentul respectiv și o problema la matematică îți dădea bătăi de cap, sau poate pur și simplu nu ai avut chef să te miști din fața televizorului.

Ai ajuns totuși la un moment dat în curtea școlii, dar echipele erau deja alcătuite, iar meciul era în toi. Erau 7 la 7 și toți erau foarte implicați în atingerea obiectivului personal și de echipă. Când tu ai ajuns, parcă nimeni nu te observa, atât de focusați erau jucătorii. Ai dat o tură de teren, în speranța că o să te observe cineva, că o să te întrebe dacă nu vrei să joci și tu, dar nimic.

La un moment dat, mingea a ajuns la tine. Nu a fost o pasă intenționată pentru că tu erai în afara terenului. Totuși inima a început să îți bată mai tare, pulsul ți-a crescut și pentru câteva fracțiuni de secundă parcă erai și tu în joc, dar totuși tu erai pe dinafara. Te-ai bucurat însă pentru că, măcar ai fost observat, sau cel puțin așa ai avut impresia. Totuși, a fost doar o bucurie momentană, care a dispărut imediat ce mingea a ajuns din nou în teren.

Stăteai în continuare și te uitai cu jind, așteptând să se producă o minune, adică unul din cei care erau în teren să obosească, să se accidenteze, să rateze într-o fază clară de gol, sau să gafeze în apărare în așa hal încât coechipierii să îl excludă din echipă și, vazându-te pe tine, să facă schimbarea mult dorită(de tine).

Timpul însă trecea (dar parcă stătea în loc) și nimic nu se întâmpla. Totul curgea  în defavoarea ta, dar nu renunțai, că doar erai pe margine și nu depuneai nici un efort, așa că…erai din acest punct de vedere în avantaj. În mintea ta mai  judecai fiecare fază și te proiectai în locul fiecăruia dintre cei care jucau și aveai impresia că …dacă erai tu ….altfel ar fi decurs lucrurile pe teren, și asta cu fiecare jucător în parte, de parcă te prcepeai la fotbal ca un profesionist.

Dacă la început îți doreai să faci parte din echipa în care erau colegii tăi de clasă, pe măsură ce timpul trecea, parcă nici asta nu mai conta. Unde inițial doreai să aduci o contribuție în echipa prietenilor tăi, odată cu trecerea minutelor și creșterea nivelului de frustrare, parcă nici nu mai conta în ce echipă vei juca. Mai mult decât atât, dacă perioada de timp de așteptare se prelungea, chiar îți doreai ca adversarii prietenilor tăi să te recruteze în echipa lor, și asta ca să poți să te răzbuni.

Într-un timp relativ scurt ai parcurs mai multe etape, foarte diferite ca și stare, ca emoție și trăire.

Dar iată că, la un moment dat, rugăciunile tale de la marginea terenului au fost ascultate și…unul din adversarii echipei tale favorite se lovește și nu mai poate continua. Meciul nu se oprește, iar „accidentatul” abia pășește pe piciorul entorsat, părăsind terenul.

În acel moment, toată atenția e concentrată pe tine, cel lovit parcă se evaporase și nu mai reprezenta interes pentru nimeni. 14 perechi de ochi te privesc insistent și toți te întrebă același lucru…HEI, VREI SĂ JOCI?

Vai ce întrebare, vai ce greu e răspunsul pe care trebuie să-l dai… Mă gândesc că nu ai spus în acel moment, STAI SĂ MĂ GÂNDESC, NU ȘTIU DACĂ MAI VREAU, CE ÎMI IESE MIE DIN TREABA ASTA, DE CE M-AȚI IGNORAT PÂNĂ ACUM? Nimic din toate astea, doar nivelul de adrenalină crescută, un sentiment de împlinire, de parcă ai fi câștigat Champions League, și alergatul cu inima-n dinți să iei în primire postul pe care ți-l oferă coechipierii. Ești dornic de a te remarca, de a pasa, de a dribla, de a marca…și totuși, ei se adună și, pentru că sunt conduși pe tabela de marcaj, se ia decizia finală și irevocabilă…TU ajungi să stai din nou, dar de aceasta dată în poartă. Nu ți-ai dorit niciodată asta, chiar urăști să fii portar, dar…nu mai poți da înapoi.

Ești cel mai slab portar din câți s-au născut vreodată iar avalanșa de goluri se revarsă în poarta pe care TU ar fi trebuit de fapt să o aperi. Atunci, toți colegii încep să te arate cu degetul, iar finalul jocului, te găseste răstignit.

Tu ești cel care ai adus victoria echipei prietenilor tai, adversarii coechipierilor tăi, în care conjunctural, în baza unei „tragedii” fotbalistice, ai acceptat oferta.

Ești considerat un trădător, pentru că nu aveai cum să lași atât de multe mingi să treacă pe lângă tine. Îți spui atunci că nu se poate să pățești așa ceva. Ai mai luat o lecție, ai mai experimentat ceva, și astfel ești decis ca atunci când vei mai întârzia, când se mai ivește un post liber, vei analiza mai bine dacă vei spune DA sau NU.

Poate data viitoare, cine știe, vei avea curajul să spui ce îți place să joci și ce nu, ce știi și ce nu, ce post e mai potrivit pentru tine, iar atunci când ceea ce ți se oferă nu corespunde abilităților și deprinderilor tale, să poți spune…mai bine stau în continuare pe margine și aștept momentul în care se va elibera postul pe care îl aștept, pe care îl doresc și unde pot performa.

Cred că și dacă nu ai jucat niciodată fotbal, ai trăit așa ceva, iar dacă nu, e posibil ca să trăiești în viitor.

Spor în toate!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s