Scopul real al vietii noastre este acela de a ne bucura. Pentru aceasta suntem aici. Despre aceasta stare aș vrea să vorbim astăzi, despre bucurie. De foarte multe ori am auzit asta, și se propovăduiește că nu avem nici un motiv sa nu trăim doar în starea de bucurie, și că orice s-ar întâmpla ar trebui să fim bucuroși? Problema este că încurcăm și confundăm termenii. Cel mai adesea, numim bucurie, ceea ce nu este bucurie, și ne bucurăm cu o bucurie care nu este bucurie în sensul real al cuvântului. Suntem într-o mare confuzie. Ceea ce numim noi bucurie, este faptul de a zâmbi tot timpul, de a avea o bună curtoazie, de a fi politicoși, deschiși, spontani, de a lua chiar și lucrurile grele și triste cu un anumit umor și chiar de a avea o anumită stare de spirit. Vreau să fie clar, că dacă procedăm așa înseamnă că facem neapărat un lucru rău, doar că baiul cel mare este că, aceasta nu este bucurie, sau cel puțin, sigur nu este adevărata bucurie, cea pe care o cautam.
Ceea ce noi astăzi numim bucurie, este în cel mai fericit caz, doar un simbol al adevăratei bucurii. Neavând experiența unei bucurii reale, foarte ușor ajungem să o confundăm.
Ce vreau eu să fac astăzi? Să vedem împreună care sunt semnele bucuriei reale, în ce constă ea, cum se dobândește și cum ajungem la ea. Ceea ce nu o să ne convină nouă este calea prin care trebuie să ajungem la bucuria reală.
Care ar fi trăsăturile bucuriei? Ea are o anumită însușire majoră, care o deosebește fundamental de orice altă stare pe care noi o numim bucurie. Să presupunem că o persoană este avansată și ajunge director. Ce face acea persoană? Se bucură sau nu? Clar că se bucură. Vă întreb eu acum, bucuria aceea este pătimașă sau nu? Este o bucurie total pătimașă. De ce ne bucurăm de fapt? Alt exemplu vă dau, vrea cineva să se căsătorească, și pune ochii pe o persoană pe care o crede potrivită, și atunci când reușește să se căsătorească, la nuntă e o veselie de nedescris. Ce fel de bucurie o fi asta? Omul se bucură de faptul că dorința lui s-a îndeplinit. Vă dau alte exemple. Vine omul la o petrecere și vede o masă bogată, cu de toate. Ce spune el? Bună o fost mâncarea, mi-o tihnit, mi-o priit, m-am bucurat de bunătățile puse pe masă. Ce face el de fapt? Se bucură de hrană.
Haideți să vă dau și alte exemple de tipuri de bucurie. De pildă, îi dai unul copil de trei ani ceva, orice, un dulce, o jucărie, un suc, ce face acel copil? Se bucură. Oare acel tip de bucurie este o bucurie duhovnicească sau nu? Haideți să vedem, acel copilaș care primește o ciocolată și se bucură, de ce se bucură? De ciocolată, sau de faptul că tu i-ai dat-o? De ciocolată. Acel copil se bucură cu o bucurie să-i spunem neutră, firească să-i zicem așa, oarecum nevinovată, dar practic, copilul nu înțelege mesajul acelei bucurii. Să vă dau un alt exemplu, un poet, un artist, atunci când vede un peisaj deosebit, ce face? Stă și se extaziază, se bucură. Oare acea bucurie estetică, care nu neapărat este una pătimașă, este ea una duhovnicească sau nu? Dacă artistul se oprește la încântarea pe care o primește, poate să fie o bucurie duhovnicească? Răspunsul este nu.
Acum, după toate aceste exemple, întrebarea mea este simplă, noi toți, am trăit asemenea bucurii dintre cele enumerate de mine până acum? Atunci, dacă răspunsul este da, avem noi bucuria creștină adevărată sau nu? Nu prea.
Haideți să cugetăm la bucuria adevărată și să vedem care sunt semnele ei. Adevărata bucurie estea aceea când eu mă bucur de bucuria altuia? Asta înseamnă că în adâncul meu, nu există nici un interes, nici o dorință, nu mă bucur că am căpătat eu ceva, ci mă bucur pur și simplu de bucuria celuilalt, adică de persoana celuilalt, nu cum ne bucurăm noi, că avem ceva și suntem bucuroși că avem, că posedăm. Important este să ajungi să te bucuri pentru acea faptura, si vezi in ea Taina , si nu doresti sa o stapanesti, sa o ai in posesia ta. Aceasta este Taina cea mare. Ca sa pot primi aceasta bucurie ca dar, eu trebuie sa asigur un pamant in care sa fie plantata aceasta bucurie, iar acest pamant este lupta pe care eu trebuie s-o duc impotriva egoismului, a iubirii de sine.
Hai sa ne uitam acum la noi, de exemplu cineva ne face un dar, sa zicem ca un dar scump, o masina de ultimul tip si o vila unde ne dorim, ne-am bucura sau nu ne-am bucura? In momentul in care ne-am bucura, ne-am da seama ca suntem patimasi. Dar atunci cand dam ceva, noi ne bucuram, sau facem acest gest cu un anumit efort? Ne luptam cu noi insine ca sa dam, pentru ca, in momentul in care daruim, dand cu egoism, cu micime de suflet, negolindu-ne de noi insine. Asta este o greseala, sa vezi ca jertfa gestul de a darui. Daca tu simti, ca daca dai ceva cuiva, asta este jertfa, ai primit exact semnul egoismului din tine. Dar daca cineva da, si simte ca primeste insutit mai mult, atunci esti un crestin adevarat. Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca…BOGATUL CARE A DAT CEVA SARACULUI I-A RAMAS DATOR. Noi nu avem aceasta constiinta, si neavand-o, neasumandu-ne ca totul este DAR, nici nu putem sa dam ca dar, tot timpul asteptam, i-am dat cuiva, astept ceva in schimb, astept o rasplata. NU stim sa ne bucuram de daruire efectiv.
Poate ca un exemplu foarte frumos de daruire este cel al mamei, care ii da ceva copilului. Ea, daca este o mama adevarata, pur si simplu se bucura de bucuria copilului ei. Bucuria copilului ei o umple si pe ea.
Haideti sa vedem ce inseamna ca am dobandit aceasta bucurie?. Primul semn este acela ca nu mai am simtamantul proprietatii, nu mai simt ca ceva este al meu, si eu sunt stapanul lui, nu am dorinta de a-l poseda pe celalalt, si al doilea lucru foarte concret este dat de faptul ca un astfel de om nu mai este legat de lume. Cand un om, in adancul inimii lui, are aceasta bucurie, in momentul in care vorbeste celorlalti, le transmite ceva, dincolo de simtamantul bucuriei, pe care uneori il simtim. Dupa o intalnire cu un astfel de om, care are o astfel de bucurie adevarata, simtamantul este acela ca trebuie s-o rupa cu lumea asta, cu pacatul, cu poftele, cu dorintele si cu asteptarile. Va intreb eu acum, de cate ori am intalnit noi,oameni care afisau bucurie si entuziasm pe fata, iar dupa intalnirea cu ei am simtit dorinta de a ne lepada de pofte si de patimi? Si atunci, sa stiti ca aceea nu este o bucurie adevarata, oricat ar fi de entuziasta.
Noi ne putem bucura ca avem belsug in toate, ca avem bunastare si fericire pamanteasca, dar nu se compara cu bucuria adevarata, adica bucuria fata catre fata, bucuria fata de aproapele tau, nu fata de belsugul tau, care nu face altceva decat sa-ti hraneasca egoismul.
Bucuria adevarata, se manifesta atunci cand, daca un coleg este avansat si slavit, noi ne bucuram de faptul ca el este slavit, si mai mult decat atat, ne si dorim ca sa ramanem neaparat mai jos decat el.
Calea catre aceasta bucurie adevarata este UNICA, si este PLANSUL. Bucuria ni-i se da, nu o putem noi produce.
Păreri, Percepții, Opinii 